Pe 12 martie 2025, în cadrul subprogramului „Integrarea socioculturală a studenților străini prin activități sportive, turistice și de agrement” (cod 060102), a avut loc lecția publică cu tema „Promovarea diversității culturale în mediul academic. Dialogul intercultural între studenții locali și străini”. Evenimentul, organizat de membrii subprogramului Victoria Leșco și Victoria Razmireț, a reunit studenții interesați de consolidarea unui mediu universitar incluziv.
🔹 Invitat special: Dr. în istorie Artur Lescu, care a susținut o prelegere captivantă despre rolul culturii și tradițiilor în integrarea studenților străini.
📖 Puncte cheie abordate:
✅ Importanța diversității culturale în mediul academic
✅ Modalități de promovare a dialogului intercultural
✅ Exemple de bune practici pentru integrarea studenților străini
✅ Impactul activităților extracurriculare asupra coeziunii sociale
Participanții au fost implicați în dezbateri interactive și schimburi de experiență, subliniind necesitatea unei colaborări active pentru sprijinirea studenților străini în procesul de adaptare academică și socială.
🎓 Mulțumim tuturor celor prezenți pentru implicare și contribuții valoroase! Acest eveniment a reprezentat un pas important spre consolidarea unei comunități academice mai unite.
05.03.2025
Pe data de 05 martie 2025 s-a desfășurat ”SUPPORTER Training Module III, Session 3” în cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 finanțat de Comisia Europeană (online).
24.02.2025
Pe data de 20 februarie 2025 s-a desfășurat ”SUPPORTER Training Module III, Session 2”, în cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 finanțat de Comisia Europeană (online).
Pe data de 06.02.2025, în incinta Institutului de Educație Fizică și Sport (USM), s-a desfășurat Seminarul informativ-metodic ”EGALITATE DE GEN ÎN EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT - DREPTURI ȘI OPORTUNITĂȚI”, la care au participat antrenorii aflați la cursurile de perfecționare. Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 finanțat de Comisia Europeană. Mocrousov Elena, coordonatoarea proiectului și Ghețiu Adelina, șef adjunct al Centrului de Resurse pentru Formare Continuă, USM, au discutat cu antrenorii din școlile sportive din Republica Moldova despre bunele practici privind respectarea și promovarea egalității de gen în instituțiile în care activează.
02.02.2025
Astăzi, 21 ianuarie 2025, în cadrul Institutul de Educație Fizică și Sport/USM, a fost organizat evenimentul sindical, în parteneriat cu Preotul Octavian Moșin, Paroh al Bisericii "Întâmpinarea Domnului" din mun.Chişinău, cu genericul ”O donație pentru tine”.
Pe data de 16 decembrie 2024 s-a desfășurat ”GENERAL ASSEMBLY # 3” în cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 finanțat de Comisia Europeană (online).
Pe data de 04-05 decembrie 2024 s-a desfășurat ”SUPPORTER Online Mutual Learning Workshop” în cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 finanțat de Comisia Europeană (online).
La Institutul de Educație Fizică și Sport din cadrul USM, în data de 26 noiembrie 2024, s-a desfășurat masa rotundă cu genericul „Sport, identitate și diversitate: integrarea studenților străini prin competiții și evenimente sportive”. La evenimentul științific, au fost invitați: studenții străini și cei locali, cadre științifico-didactice și de cercetare, doctoranzi și toți cei interesați de Integrarea studenților străini în mediul universitar.
Mesajul transmis de către organizatori a fost că Sportul nu doar îmbunătățește sănătatea și apropie oamenii, ci și construiește o comunitate unită și durabilă, chiar dacă-i diversă. Astfel, toți participanții au fost încurajați să se implice în inițiativele sportive multiculturale pentru o integrare mai eficientă. De asemenea, evenimentul a subliniat importanța sportului ca mijloc de a reuni studenți din diferite arii culturale, contribuind la crearea unui mediu incluziv.
Evenimentul se înscrie în cadrul subprogramului de cercetare ,,Integrarea socioculturală a studenților străini prin activități sportive, turistice și de agrement ", cod 060102.
Membrii echipei: Leșco Victoria, Lungu Ecaterina, Razmireț Victoria, Volcu Irina
25.11.2024
Federația de Tenis de masă din Republica Moldova în colaborare cu Federația Europeană de Tenis de masă (ETTU), MEC RM și IEFS (USM) a organizat Seminarul practico – metodic “ПРОЦЕСС ПОДГОТОВКИ МОЛОДЫХ ТАЛАНТЛИВЫХ ИГРОКОВ – ПУТЬ К ОЛИМПИЗМУ” / ”PROCESUL DE PREGĂTIRE A TINERILOR JUCĂTORI-CALEA SPRE OLIMPISM” (8 ore).
Evenimentul a fost ghidat de dl JAROSLAW KOLODZIEJCZYK, în present Vice-președinte ETTU; 1995-2024 Antrenorul ”U-15” și ”U-18” Echipei Naționale din Polonia; 2002-2010 Antrenorul principal ”Youth Programe ETTU”; 2005 ITTF Expert în ”Development Hopes Project”; 2005 în present Antrenorul Echipei Naționale din Austria la diferite vârste; 2019-2024 Directorul Comitetului de Antrenori în cadrul ETTU; 2021-2024 Antrenorul principal Echipei Naționale din Austria. Desfășurarea seminarului practico-metodic a fost finanțată de Federația Europeană de Tenis de Masă (ETTU).
18.11.2024
16.11.2024
Pe data de 14 noiembrie 2024 Institutul de Educație Fizică și Sport (USM) a organizat Seminarul informativ-metodic ”GENDER EQUALITY IN SPORTS - RIGHTS AND OPPORTUNITIES”; Evenimentul sa desfășurat în cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through Innovative and Inclusive Gender Equality Plans”/”Dotarea instituțiilor sportive de învățământ superior cu planuri intersecționale, inovatoare și incluzive de egalitate de gen”, HORIZON WIDERA-2022ERA-01, 2023-2025, finanțat de Comisia Europeană.
Un nou proiect semnificativ pentru studenții Institutului de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Stat din Moldova (USM) a fost inaugurat în prezența secretarului de stat al DRRM, Adrian Dupu.
Centrul de instruire şi evaluare motrică are acum, cu ajutorul unei finanțări primite de la DRRM, un laborator modern de instruire şi evaluare motrică unde viitorii specialişti pot desfăşura numeroase activităţi instructiv – educative.
La eveniment au mai participat rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) – Igor Şarov, directorul Institutului de Educație Fizică și Sport (IEFS) – Viorel Dorgan, studenți și profesori.
01.07.2024
Pe data de 25 Iunie 2024 s-a desfășurat ”SUPPORTER Mid-term Review Meeting” în cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 finanțat de Comisia Europeană (online).
Pe data de 13-14 Iunie 2024 s-a desfășurat ”SUPPORTER Thessaloniki Mutual Learning Workshop Agenda” în cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 finanțat de Comisia Europeană în orașul Thessaloniki (Grecia).
Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport informează absolvenții promoției 2024 de la programele de licență 0114.16 Educație fizică, 1000.1 Antrenament sportiv și programele de master Psihopedagogia Educației Fizice și Sportului și Tehnologia Antrenamentului Sportiv, despre locurile vacante la specializările menționate, conform circularei Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova Nr. 03/2-09/3629 din 05.06.2024.
Pe data de 30 May 2024 s-a desfășurat Training ”SUPPORTER Training Module, Session 3: ”Setting up a gender equality plan; focus on sport higher education institutions” în cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 finanțat de Comisia Europeană.
Ședința de informare pentru subprogramul ,,Integrarea socio – culturală a studenților străini prin activități sportive, turistice și de agrement” parte componentă a programului instituțional de cercetare.
Pe data de 23 mai 2024 s-a desfășurat ședința de informare privind esența subprogramului ,,Integrarea socio – culturală a studenților străini prin activități sportive, turistice și de agrement” parte componentă a programului instituțional de cercetare. În acest context s-a adus la cunoștință studenților străini și locali despre scopul, obiectivele, conținutul, structura și finalitățile subprogramului. La fel studenții au fost informați privind demararea și organizarea celorlalte activități proiectate.
Pe data de 10 aprilie 2024 s-a desfășurat ”SUPPORTER General Assembly #1 Agenda” în cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 finanțat de Comisia Europeană.
Pe data de 04 aprilie 2024 s-a desfășurat ”SUPPORTER Training Module II, Session I: Focus data” în cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 finanțat de Comisia Europeană.
ÎN ATENȚIA DORITORILOR DE A CONTINUA STUDIILE SUPERIOARE DE MASTER – CICLUL II, LA UN PROGRAM DE STUDII DIFERITDE DOMENIUL DE FORMARE PROFESIONALĂ ABSOLVIT LA CICLUL I DE STUDII SUPERIOARE
Pe data de 19 decembrie 2023 cadrele didactice a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport au participat la Webinarul Tematic ”Extinderea participării și consolidarea Spațiului European de cercetare” organizat de Oficiul Național ”Orizont Europa” și în cadrul Webinarului a fost prezentat Proiectul Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 de directoarea Mocrousov Elena.
Pe data de 11 decembrie 2023 s-a desfășurat online Training ”Mutual Learning Workshop Agenda” din cadrul Proiectului Internațional SUPPORTER ”SecUring Sports Education Through innovative and inclusive Gender Equality Plans”: HORIZON WIDERA -2022ERA-01 finanțat de Comisia Europeană.
Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport din Chișinău și-a ales rectorul !!! Este vorba de dl Dorgan Viorel, profesor universitar, Antrenor Emerit al Republicii Moldova, care va exercita această funcție.
REZULTATE INTERMEDIARE ALE CONCURSULUI DE ADMITERE LA USEFS LA STUDII SUPERIOARE DE LICENȚĂ ȘI STUDII SUPERIOARE DE MASTER (LOCURI BUGETARE ȘI LOCURILE CU TAXĂ)CICLUL I. LICENTA
ȘEDINŢA FACULTĂŢII SPORT #USEFS CU ABSOLVENȚII ANULUI DE STUDII 2021 – 2022
23.05.2022
Stimați absolvenți, dragi colegi,
Rectoratul în colaborare cu Sindicatul și Senatul studențesc
Vă invită la manifestarea "Absolventul USEFS 2022", care va avea loc în data de 15 iunie curent, cu începere de la ora 09:30 în scuarul sălii de conferințe. În colaborare cu vedetele în devenire ale Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova.
22.05.2022
(VIDEO USEFS TV) BRONZ PENTRU STUDENTELE FACULTĂȚII PEDAGOGIE LA CUPA MONDIALĂ
22.05.2022
(VIDEO USEFS TV) CONSILIUL FACULTĂȚII SPORT S-A ÎNTRUNIT ÎN ȘEDINȚĂ ORDINARĂ
21.05.2022
(VIDEO USEFS TV) UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT A DESCHIS UȘILE PENTRU TOȚI!
Astăzi, Lazari POVESTCA, dr., prof.univ., șeful catedrei de atletism, Antrenorul Emerit al RM, îșI sărbătorește ziua de naștere. Vă dorim multă sănătate, energie și dispoziție bună! La mulți, mulți ani! Cu stimă, Comunitatea Academică a USEFS
(VIDEO USEFS TV) ȘEDINȚA ORDINARĂ A CATEDREI DE NATAŢIE ŞI TURISM A USEFS
18.02.2022
EMISIUNEA “MERIDIAN SPORTIV” USEFS TV vă prezintă emisiunea “Meridian Sportiv” cu Olga FEDOSENKO. Ediția N5. Invitatul - Stanislav Reniță, luptator de arte marțiale mixte, antrenor și absolvent al Facultății de Sport a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport.
(USEFS TV) ȘEDINȚA ODRINARĂ A CATEDREI DE GIMNASTICĂ A USEFS
14.02.2022
(VIDEO USEFS TV) VICE-PREȘIDENTELE FEDERAȚIEI INTERNAȚIONALE DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ A VIZITAT UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
EMISIUNEA “MERIDIAN SPORTIV” USEFS TV vă prezintă emisiunea “Meridian Sportiv” cu Olga FEDOSENKO. Ediția N4. Invitata – Alina CUCIAȘ, Maestru al Sportului la gimnastică acrobatică, antrenoarea și absolventa al Facultății de Kinetoterapie a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport.
EMISIUNEA “MERIDIAN SPORTIV” USEFS TV vă prezintă emisiunea “Meridian Sportiv” cu Olga FEDOSENKO. Ediția N3. Invitatul – Petru CADUC, Antrenorul Emerit la box, deținatorul Ordinului Republicii Moldova.
31.01.2022
(VIDEO USEFS TV) STUDENTA USEFS, ALINA STREMOUS, A DEVENIT CAMPIOANĂ EUROPEANĂ LA BIATLON
31.01.2022
(VIDEO USEFS TV) VIERU, AUR LA GRAND PRIX-UL DIN PORTUGALIA
31.01.2022
(VIDEO USEFS TV) PRIMA ŞEDINȚA SENATULUI USEFS DIN ANUL 2022
EMISIUNEA “MERIDIAN SPORTIV” USEFS TV vă prezintă emisiunea “Meridian Sportiv” cu Olga Fedosenco. Ediția N2. Invitatul – Victor CIOBANU, primul campion mondial la proba de lupte greco-romane din istoria Republicii Moldova, absolvent al Facultății de Pedagogie a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport.
EMISIUNEA “MERIDIAN SPORTIV” USEFS TV vă prezintă emisiunea “Meridian Sportiv” cu Olga Fedosenco. Ediția N1. Invitata – Irina Cecanova, antrenorul principal al echipei naționale de tir cu arcul din Moldova
EMISIUNEA “OMUL SPORTULUI UNIVERSITAR” USEFS TV vă prezintă emisiunea “Omul Sporului Universitar”. Ediția N8. Invitata - Cristina Lozinschi.
07.01.2022
31.12.2021
15.12.2021
FELICITARE DE CRÃCIUN ȘI ANUL NOU 2022
30.12.2021
29.12.2021
ABORDĂRI MODERNE ALE HIDROKINETOTERAPIEI ÎN RECUPERAREA COPIILOR Facultatea Kinetoterapie, Catedra Natație și Turism împreună cu Departamentul Formare Profesională Continuă a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport au desfășurat un seminar metodic în colaborare cu Centrul Republican de Reabilitare a copiilor, or. Chișinău. Workshop-ul având scop familiarizarea cu tehnici și metode de înot terapeutic, exerciții fizice favorizând desfășurarea procesului de reabilitare a copiilor.
28.12.2021
RECTORUL USEFS, VEACESLAV MANOLACHI, A FĂCUT TOTALURILE ANULUI 2021
EMISIUNEA “OMUL SPORTULUI UNIVERSITAR”, EDIȚIA N7 USEFS TV vă prezintă emisiunea “Omul Sportului Universitar”. Ediția N7, invitatul – DENIS VIERU, Judocanul care ne duce faima în întreaga lume.
(VIDEO USEFS TV) SCHIMB DE EXPERIENŢĂ ÎNTRE STUDENȚII-KINETOTERAPEUȚI
08.12.2021
SCHIMB DE EXPERIENŢĂ ÎNTRE STUDENȚII-KINETOTERAPEUȚI Studenții Facultății Kinetoterapie USEFS și kinetoterapeuții Centrului de Reabilitare Medicală ,,KineticA” au participat la workshop-ul cu tematica “𝗧𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗶 𝗱𝗲 𝗧𝗲𝗿𝗮𝗽𝗶𝗲 𝗺𝗮𝗻𝘂𝗮𝗹ă – 𝗺𝗼𝗯𝗶𝗹𝗶𝘇ă𝗿𝗶 ș𝗶 𝗺𝗮𝗻𝗶𝗽𝘂𝗹ă𝗿𝗶 𝗮𝗿𝘁𝗶𝗰𝘂𝗹𝗮𝗿𝗲 î𝗻 𝗸𝗶𝗻𝗲𝘁𝗼𝘁𝗲𝗿𝗮𝗽𝗶𝗲” în colaborare cu Catedra Kinetoterapie a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport. Formatorul workshop-ului acreditat în Terapii fizicale – 𝗖𝗶𝗽𝗿𝗶𝗮𝗻 𝗚𝗼𝘀𝗽𝗼𝗱𝗶𝗻, drd. Kinetoterapeut, București, România. Workshop-ul s-a desfășurat în cadrul Centrului de Reabilitare Medicală ,,KineticA”. Conlucrarea la acest proiect s-a soldat cu discuții, activități practice (aplicate) și schimb de experienţă între studenții Facultății Kinetoterapie USEFS și kinetoterapeuții Centrului de Reabilitare Medicală ,,KineticA”, având drept obiectiv identificarea celor mai bune practici în domeniul Kinetoterapiei.
04.12.2021
03.12.2021
(VIDEO USEFS TV) RECTORUL USEFS, VEACESLAV MANOLACHI, A PARTICIPAT LA CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ
BRONZUL PENTRU STUDENTUL A FACULTĂȚII DE KINETOTERAPIE USEFS Studentul a Facultății de kinetoterapie a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Nikita Harcev, a devenit premiant al Campionatului European de Armwrestling, ediția a XXX-a, ce s-a desfășurat în orașul Vilnius ( Lituania). Harcev a ocupat locul 3 la categoria de 75 kg., printre tineret, brațul drept. Harcev este antrenat de lectorul USEFS Lilian Oprea şi Viorel DORGAN. Prim- prorector al Universității de Stat de Educație. Fizică și Sport, Viorel DORGAN, la felicitat pe proaspătul medaliat cu bronz.
- Vreau să vă spun un mare mulțumesc pentru că mă susțineți atunci când puterile nu mai rezistă, mulțumesc pentru ajutorul acordat atunci când nu mai există nici o speranță și mulțumesc pentru că oricând sunteți în preajmă și împărtășim împreună bucuriile și tristețile, victoriile și dezamăgirile!, - a scris Nikita Harcev.
EMISIUNEA “OMUL SPORTULUI UNIVERSITAR”, EDIȚIA 4 USEFS TV vă prezintă emisiunea “Omul Sportului Universitar”. Ediția 4, Invitata - IRINA RÎNGACI, Campioană Mondială la lupte, studenta a Facultății de Pedagogie USEFS
04.11.2021
ECHIPA USEFS A CÂȘTIGAT TURNEUL LA VOLEI MASCULIN DIN CADRUL UNIVERSIADEI NAȚIONALE Echipa Universității de Stat de Stat de Educație Fizică și Sport a câștigat turneul la volei masculin din cadrul Universiadei naționale instituțiilor de învățământ superior din țară. USEFS a avut parte de trei jocuri, ieșind învingătoare în trei meciuri. Selecționata Universității de Stat de Stat de Educație Fizică și Sport a învins cu scorul de 3:0 echipele ASEM, USMF, și cu scorul de 3-1 echipa UTM.
Astfel, în rezultatul exercițiului sportiv, echipa studențească de volei masculin USEFS a urcat pe podium, ocupând primul loc.
Exprimăm felicitări călduroase echipei pentru victorie! Curaj și succese în continuare!
Proba de volei masculin, din cadrul Universiadei instituțiilor de învățământ superior din țară, s-a desfășurat sub egida Federației Moldovenești a Sportului Studențesc şi a Veteranilor Sportului. Volei a fost a șasea probă din cadrul programului competițional al Universiadei naționale. În calendarul competițional figurează turnee la 9 de discipline sportive.
EMISIUNEA “OMUL SPORTULUI UNIVERSITAR”, EDIȚIA 3 USEFS TV vă prezintă emisiunea “Omul Sportului Universitar”. Invitatul - DUMITRU EŞANU, Prorector Educaţie şi Sport al Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport
31.10.2021
Stimate Dle Prorector pentru dezvoltarea academică și calitatea studiilor, prof.univ., dr. hab., VICTOR BUFTEA, Comunitatea USEFS Vă doreșe ca izvorul energiei să alimenteze permanent activitatea Dvs. pentru mulți ani înainte, succesele să nu întârzie a Vă bucura sufletul, iar toamnele ce vor număra anii, să se inscrie intr-un șir nesfîrsit.
Sănătate și creatoare, voință și putere în realizarea proiectelor de viitor, realizări profesionale remarcabile și bucurii alături de oamenii dragi!
LA MULȚI ANI!
29.10.2021
ÎNMÂNAREA DIPLOMELOR ABSOLVENȚILOR STUDIILOR DE RECALIFICARE/CALIFICARE PROFESIONALĂ În cadrul Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport a avut loc festivitatea de înmânare a diplomelor absolvenților studiilor de recalificare/calificare profesională din domeniile „Științe ale educației” și „Științe ale sportului”, promoția anului 2020-2021. Diplomele au fost înmânate de către prim-prorectorul Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, prof.univ., dr.hab., Dorgan Viorel.
La eveniment au participat: Victor Buftea, prof.univ., dr. hab., prorector pentru dezvoltarea academică și calitatea studiilor; Viorica Calugher, conf.univ., dr., directorul Departamentului Studii; Ghețiu Adelina, lector univ., dr., șeful Departamentului Formare Profesională Continuă.
Prim-prorectorul Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, prof.univ., dr.hab., Viorel Dorgan, a rostit un mesaj de felicitare pentru absolvenți, menționând că parcursul universitar al fiecărui absolvent este unic prin emoțiile trăite, prin relațiile formate, prin cunoștințele obținute.
Evenimentul este la cea de-a 3 promoție. În total, au fost înmânate diplome pentru 43 de absolvenți - 15 antrenori la diverse probe de sport și 28 de profesori de educaţie fizică. Absolvenții au rămas satisfăcuți de atitudinea profesorilor și a colegilor, de calitatea studiilor și de nivelul la care acestea se efectuează.
EMISIUNEA “OMUL SPORTULUI UNIVERSITAR”, EDIȚIA 2 USEFS TV vă prezintă emisiunea “Omul Sportului Universitar”, Ediția 2, Invitatul - VIOREL DORGAN, prim-prorector Universității de Stat de Educație Fizică și Sport.
15.10.2021
EMISIUNEA “OMUL SPORTULUI UNIVERSITAR”, EDIȚIA 1 USEFS TV vă prezintă emisiunea “Omul Sportului Universitar”, Ediția 1. Invitata - ELENA MOCROUSOV, doctor habilitat în științe pedagogie, conferențiar universitar, decan al facultății de Sport USEFS.
CAMPIOANA MONDIALĂ LA LUPTE, FELICITATĂ DE REPREZENTAȚII USEFS (VIDEO USEFS TV)
08.10.2021
CAMPIOANA MONDIALĂ ÎNTÂMPINATĂ CU FLORI DE DUMITRU EŞANU ȘI MIHAIL ONOI Luptăroarea Irina Rîngaci, campioana mondială la lupte printre seniori, a fost întâmpinată cu flori la Aeroportul Internațional Chișinău de Dumitru Eşanu, Prorector Educaţie şi Sport al Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport și Mihail Onoi, Decanul Facultății de Pedagogie. Amintim că Irina Rîngaci face studii la Facultatea Pedagogie a USEFS. Luptătoare din Moldova În finala categoriei de greutate 65 kg a dispus de japoneza Miwa Morikawa. Irina Rîngaci le-a mai învins la Oslo pe nemțoaica Eyleen Sewina, suedeza Malin Mattsson și bulgăroaica Mimi Hristova. Ea a câștigat în acest an și titlul european. Rîngaci nu este singura reprezentantă a ţării noastre care a urcat pe podium la Campionatul Mondial de la Oslo. Iulia Leorda a câştigat medalia de argint în categoria de greutate de până la 53 de kilograme. Moldoveanca a fost învinsă în finală de nipona Akari Fujinami, scor 0-10.
GALERIE FOTO
07.10.2021
RECTORUL USEFS, DECORAT CU ORDINUL ȘI INSIGNA AO “ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” Veaceslav Manolachi, rectorul Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, a fost decorat cu Ordinul și insigna de onoare a AO “Ștefan cel Mare și Sfânt” , în cadrul unui eveniment festiv cu genericul „30 pentru 30”. Zeci de profesori, conferențiari, doctori în diferite domenii, cadre didactice cu zeci de ani de experiență în spate, au fost premiați, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. Eveniment festiv organizat de Asociația Obștească „Ștefan cel Mare și Sfânt”, dedicat Zilei Profesorului. De asemenea, la îndemnul starețului de la Mănăstirea Putna Melchisedec Velnic duhovnicul asociației, profesorii vor avea asigurată o vizită gratuită la mormântul Sfântului „Ștefan cel Mare”.
06.10.2021
IRINA RÎNGACI - CAMPIOANĂ MONDIALĂ! Studenta de la Facultatea Pedagogie a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, luptătoarea Irina RÎNGACI, a obţinut medalia de AUR la Campionatul Mondial printre seniori de la Oslo, Norvegia! Sportiva originară din raionul Leova a învins-o în finala categoriei de până la 65 de kilograme pe reprezentanta Japoniei Miwa Morikawa cu scorul de 8-6. Felicitări antrenorilor Andrei Chiperi, Petru Chiperi şi Anatol Guidea! Pentru RÎNGACI este a 4 distincţie după ce a dominat la Europenele (tineret şi seniori) şi Mondialele (tineret) in anul 2021.
O altă performanță de zile mari a obținut-o la aceeași competiție Iulia Leorda. Luptătoarea a cucerit medalia de argint în categoria de până la 53 de kilograme. Moldoveanca a fost învinsă în finală de nipona Akari Fujinami, scor 0-10.
05.10.2021
Felicitări, dragi PROFESORI!
Vă mulțumim pentru generațiile frumoase pe care le formați!
VLADIMIR PLATONOV DECORAT CU ORDINUL"PENTRU MERIT" Preşedintele Ucrainei, VOLODIMIR ZELENSKI, i-a conferit Ordinul "PENTRU MERIT" ("ЗА ЗАСЛУГИ") GRADUL 1 profesorului universitar (Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, Ucraina) VLADIMIR PLATONOV, academician, doctor habilitat în pedagogie, autor a circa 400 de publicații, inclusiv 20 monografii. Rectoratul și administrația UNIVERSITĂȚII DE STAT DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT din Chișinău aduce sincere felicitări profesorului universitar VLADIMIR PLATONOV!
SENATUL USEFS A DESFĂȘURAT ŞEDINŢĂ ORDINARĂ Senatul Universităţii de Stat de Educație Fizică și Sport a desfășurat şedinţă ordinară. La ordinea de zi s-au preconizat 7 chestiuni: 1. Raport privind activitatea rectorului USEFS in an. univ. 2020-2021. (Raportor: V. Manolachi, rectorul USEFS); 2.Valorificarea rezultatelor activității de cercetare științifică cu referire la programul de studii la Catedra Managementul Culturii Fizice. (Raportor: A. Budevici-Puiu); 3.Activitatea comisiei de admitere - 2021. (Raportor: V. Calugher); 4.Aprobarea programului de activitate al Consiliului Știintific al USEFS pentru an. univ. 2021-2022. (V. Buftea); 5. Aprobarea planurilor de activitate ale Departamentului Managementul Calităţii si Consiliului calităţii USEFS рentru an. univ. 2021-2022. (V. Buftea); 6. Aprobarea planurilor de activitate ale Consiliilor Facultăților USEFS pentru an. univ. 2021-2022. (Decanii); 7. Informaţie despre indeplinirea Hotărârii Senatului USEFS „Cu privire la asigurarea calităţii programelor de formare profesională continuă oferite de către Departamentul Formare Profesională Continuă din cadrul USEFS” din 01.10.2020 (Raportor: S. Racu).
GALERIE FOTO
29.09.2021
MESAJE DE FELICITARE PENTRU USEFS Mesaje de felicitare pentru USEFS cu ocazia aniversării a 70-a a organizării învăţământului superior de cultură fizică din Republica Moldova!
29.09.2021
BUTNARI A CUCERIT TREI MEDALII LA CAMPIONATUL EUROPEAN Studenta de la Facultatea Pedagogie a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Concordia Butnari, , a urcat pe podium la Campionatul European Under 23. Sportiva de 20 ani a cucerit trei medalii. Halterofila, originară din raionul Nisporeni, a cucerit medalia de bronz în clasamentul general al categoriei de greutate 45 kg la campionatul ce se desfășoară în Finlanda. La proba smuls ea a ocupat locul 3 cu rezultatul 55 kg, iar la proba aruncat de asemenea locul 3 cu rezultatul 68 kg. Pentru rezultatele obținute, Școala de Sport la Haltere din Nisporeni a venit cu un mesaj de felicitare către sportivă. „Noua speranță a sportului nisporenean. Butnari Concordia s-a facut remarcată la Campionatul European de haltere din Finlanda-Rovaniemi (pâna la 23 ani) cucerind 3 medalii de bronz. Aceasta a avut o evoluție foarte bună pentru o debutantă a Campionatelor Europene. Sincere Felicitări sportivei și staff-ului de antrenori!!”, se arată în mesajul școlii sportive.
28.09.2021
CONGRESUL ȘTIINȚIFIC INTERNAȚIONAL "Sport. Olimpism. Sănătate", Ediţia a Vl-a, 2021. Maria Bulatova, raport: «Sportul olimpic si cultura». («Олимпийский спорт и культура»).
27.09.2021
CONGRESUL ȘTIINȚIFIC INTERNAȚIONAL "Sport. Olimpism. Sănătate", Ediţia a Vl-a, 2021. Vladimir Platonov, raport: «Ştiinţa sportului: spaţiul informaţional si integritate academică». («Спортивная наука: информационное пространство и академическая добросовестность»).
25.09.2021
LEORDA, AUR MONDIAL LA LUPTE DE PLAJA Studenta de la Facultatea Pedagogie a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Maria Leodra, a câştigat medalia de aur La Campionatul Mondial de Lupte de Plajă, desfășurat în or. Constanța, România. La mondialele pe cadeți și juniori, sportivii noștri au cucerit 4 medalii. Maria Leorda, 50 kg, jun. - medalia de aur;
Lupașco Sergiu, 70 kg, jun. - medalia de bronz;
Ion Laurențiu Marcu - medalia de bronz;
Mihalcean Eugeniu, 80 kg, jun. - medalia de bronz.
23.09.2021
CONGRESUL ȘTIINȚIFIC INTERNAȚIONAL "Sport. Olimpism. Sănătate", Ediţia a Vl-a, 2021.
Veaceslav Manolachi, raport : «Bioenergia efortului maximal la etapele precompetiţională si competiţională în corelare cu consumul de produse alimentare».
CONGRESUL ȘTIINȚIFIC INTERNAȚIONAL "Sport. Olimpism. Sănătate", Ediţia a Vl-a. 2021 Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport a desfășurat Congresul științific internațional ”Sport. Olimpism. Sănătate”, Ediţia a Vl-a. Evenimentul consacrat aniversării a 70-a a organizării învăţământului superior de cultură fizică din Republica Moldova Un cuvânt de salut a adresat celor prezenți rectorul USEFS, Veaceslav Manolachi.
Veaceslav Manolachi a prezentat raportul cu titlul «Bioenergia efortului maximal la etapele precompetiţională si competiţională în corelare cu consumul de produse alimentare», Vladimir Platonov (Ucraina) a prezentat raportul cu titlul «Ştiinţa sportului: spaţiul informaţional si integritate academică», Ludmila Lubîseva (Rusia) a prezentat raportul cu titlul «Particulartiăţile epuizării psihice a sportivilor în sportul olimpic». Maria Bulatova (Ucraina) a prezentat raportul cu titlul «Sportul olimpic si cultura», Vladimir Potop (România) a prezentat raportul cu titlul «Analiza cantitativă si calitativă a perfromanţei sportive în gimnastică artistică pe baza criteriului biomecanic», Gheorghe Branişte (Moldova) a prezentat raportul cu titlul «Jocurile Olimpice si Mişcarea Olimpică: dimensiuni educative şi umanistice».
După prezentarea rapoartelor principale, au avut loc comunicări, discuții pe secțiuni. La final a avut loc totalizarea şi adoptarea rezoluţiei USEFS Сongresului ştiinţific internațional.
TITLU DE DOCTOR HONORIS CAUSA ȘI ORDINUL DE ONOARE AL USEFS PENTRU PUIU LUCIAN GEORGESCU Comunitatea academică din cadrul Universității de Stat de Educație Fizică și Sport din Chișinău, Republica Moldova i-a conferit titlul onorific de Doctor Honoris Causa și “Ordinul de Onoare” Rectorului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu.
În calitate de Rector, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu a consolidat relațiile cu Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport din Chișinău, astfel Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați fiind nu doar un partener de nădejde, ci și o instituție prezentă la toate manifestările științifice de interes în sfera cooperării transfrontaliere.
Luând în considerație cooperarea fructuoasă de peste un deceniu dintre cele două instituții de învățământ superior, care a contribuit la dezvoltarea pe mai multe paliere - științific, economic, social și cultural, titlul de Doctor Honoris Causa reprezintă dovada prețuirii activității profesionale, științifice și de cercetare a domnului prof. univ. dr. ing Puiu Lucian Georgescu.
STUDENTA USEFS A CÂŞTIGAT MEDALIA DE ARGINT Rezultate excelente obținute de luptătorii noștri în cadrul Turneului Internaţional UWW "Ion Corneanu & Ladislau Simon", ce s-a desfășurat în capitala României, or. București, în perioada 03-05 septembrie 2021. Turneul a adunat peste 300 de sportivi din 23 de state. Republica Moldova a fost reprezentată de 38 de sportivi. Studenta de la Facultatea Pedagogie a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Mariana Drăguțan, a câştigat medalia de argint in limitele de categorie 53 de kilograme. Va prezentam alte rezultate: Lupte feminine: Iulia Leorda, 53 kg - loc 1; Emilia Cîrîcu, 50 kg - loc 1; Antrenor - Petru Chiperi. Lupte greco-romane: Corneliu Rusu, 63 kg - loc 2; Vitalie Eriomenco, 60 kg - loc 3; Semion Brekkeli, 77 kg - loc 3. Antrenor - Igor Grabovețchi. Locul III pe echipe. Lupte libere: Nicolai Grahmez, 70 kg - loc 1; Ivan Ichizli, 86 kg - loc 1; Leomid Colesnic, 61 kg - loc 2; Mihail Sava, 70 kg - loc 2; Vasile Diacon, 74 kg - loc 3; Demian Liuţcanov, 57 kg, loc 3; Pavel Graur, 65 kg - loc 3; Veniamin Borzin, 65 kg - loc 3; Cristian Prisacari, 86 kg - loc 3. Antrenor - Roman Dermenji. Loc I pe echipe. Felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor ce au contribuit la această performanță.
08.09.2021
Oferta Educaţională, master, ciclul II, Facultatea Pedagogie. Ultimele locuri disponibile!
06.09.2021
CANOISTELE COCIU-OLĂRAȘU AU CURERIT ARGINTUL LA MONDIALUL U-21 Dubloul Daniela Cociu – Maria Olărașu de la Facultatea Pedagogie a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial U-23, care se desfășoară în Portugalia. Elevele lui Viktor Reneiski au înregistrat rezultatul 1:59.68, fiind întrecute de reprezentantele Ungariei, Glada Bragato și Bianka Nagy (1:56.25). Podiumul a fost completat de canadienele Sophia Jensen și Anna Cyr (1:59.98). Sportivele noastre au parte de un an excelent, acestea au participat și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde au ocupat locul șapte.
03.09.2021
Universitatea de Stat de Educatie Fizica si Sport la 70 ani
02.09.2021
FRAȚII TARNOVSCHI S-AU CLASAT PE PODIUM LA MOSCOVA Masteranzii de la Facultatea de Sport a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Serghei și Oleg Tarnovschi, au devenit premianţi la turneu internațional la Moscova, pe distanța 650 de metri. Canoistul Serghei Tarnovschi, medaliatul cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo a înregistrat rezultatul 2:26.482. Pe locul 2 s-a clasat germanul Conrad Robin Sheibner, iar podiumul a fost completat de fratele lui Serghei, Oleg Tarnovschi. Peste trei săptămâni, canoiștii moldoveni vor concura la Campionatul Mondial. În Danemarca va evolua și dubloul feminin, Daniela Cociu - Maria Olărașu.
01.09.2021
ANUL DE STUDII 2021-2022 A LUAT STARTUL LA USEFS
01.09.2021
Mesaj de felicitare cu prilejul inaugurării anului universitar 2021-2022
30.08.2021
ANDRIAN MARDARE A CÂȘTIGAT BRONZ LA DIAMOND LEAGUE Masterant de la Facultatea de Sport a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Andrian Mardare, a ocupat locul 3 la Diamond League de la Paris la aruncarea suliței. El a înregistrat rezultatul 85,43 metri. Pentru elevul lui Valeriu Lungu urmează competiția de la Zurich din 9 septembrie.
Câștigător la această probă a devenit germanul Johannes Vetter (87,20 metri).
Adrian Mardare și-a reprezentat țara la Campionatul Mondial de Atletism din 2017 dar nu s-a calificat în finală. În plus, a câștigat medalia de bronz la Campionatul European U23 din 2017. Cel mai bun record personal al său în această probă este de 86,66 m în 2021, acesta fiind recordul național. La Campionatul Balcanic de atletism din 2020 de la Cluj-Napoca, România a ocupat locul 1 la aruncarea suliței cu 83,60 m.
LA USEFS A AVUT LOC SEMINAR DE FORMARE PENTRU CADRELE DIDACTICE La Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) în comun cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a demarat al treilea seminar de formări pentru cadrele didactice implicate în proiectul ”Fotbal în Școli”, pentru anul academic 2021-2022. În prima zi de studii au participat 51 de învățători de la 25 de instituții de învățământ, din zonele Nord și Centru a Republicii Moldova. Lecțiile practice și teoretice au fost predate de instructori și specialiști de la FMF. Cadrele didactice au fost asigurate cu prânz și li s-a oferit câte un set personal de echipament (tricou, vestă, fluier, mapă, carnet, pix, ghid de implementare).
Cu un mesaj de salut către participanți s-a adresat președintele FMF, Leonid Oleinicenco, care a subliniat importanța și impactul pozitiv al acestui proiect social-sportiv.
Buna desfășurare a cursului a fost asigurată de către Diana Bulgaru, managerul proiectului Fotbal în școli, Cristina Braga, manager proiecte Grassroots, Anatolie Cojocari, coordonator proiecte Grassroots, Serghei Ursul, Alexei Gheorghiu, Vitalie Jurat, Vitalie Lungu, toți manageri ai Oficiilor de dezvoltare, Nicolae Bragarenco, lector, doctor în știinţe pedagogice.
Timp de 2 zile la aceste cursuri de formare se vor prezenta circa 100 de cadre didactice din 51 de instituții de învățământ din Republica Moldova, care vor primi câte un set de inventar sportiv (10 mingi, 20 copete, 10 bavete de joc, scăriță agility, pompă de mână și ghid de implementare a curriculumului). La finalul cursurilor, profesorii vor primi un certificat de participare, iar pe parcursul anului academic ei vor susține lecțiile practice pentru obținerea Licenței D FMF.
Aceste acțiuni fac parte din programul comun de dezvoltare a fotbalului, inițiat de FMF în colaborare cu Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, cu denumirea “Educația fizică prin fotbal”. Proiectul prevede 2 ore (lecții) de fotbal pe săptămână, în cadrul lecțiilor de educație fizică, pentru clasele primare (clasele 1-4).
În proiect sunt implicați deja circa 300 de profesori instruiți de la 170 de școli din Republica Moldova, care au semnat acorduri de colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal.
Toate acțiunile sunt organizate cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.
23.08.2021
AVIZ studenţilor Facultăţii Protecţie, Pază şi Securitate
Repartizarea spațiilor în căminele universitații va avea loc la data de 24.08.2021,începînd ora 09.00, auditoriul 304, blocul II. Taxa anuală de locațiune este de 2750 lei.
21.08.2021
IRINA RINGACI, CAMPIOANA MONDIALA LA LUPTE! Studenta de la Facultatea Pedagogie a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Irina Ringaci, a câştigat medalia de aur la Campionatul Mondial de lupte rezervat juniorilor. La competiția ce se desfășoară la Ufa, în Rusia, Rîngaci a învins-o în finala categoriei de greutate de până la 65 de kilograme, pe indianca Bhateri Bhateri cu scorul de 12-2. Astfel, Irina Rîngaci şi-a completat palmaresul în acest an cu încă două medalii de aur. Primăvara trecută, luptătoarea a cucerit titlul european la nivel de senioare, dar şi la competiţia continentală rezervată sportivilor cu vârsta de până la 23 de ani. Rîngaci nu este singura reprezentantă a ţării noastre care a urcat pe podium la Campionatul Mondial de la Ufa. Mihaela Samoil a câştigat medalia de argint în categoria de greutate de până la 53 de kilograme. În finală, sportiva din Moldova a pierdut în faţa suedezei Emma Malmgren.
CIOBANU, LOCUL 5 LA JOCURILE OLIMPICE DE LA TOKYO! Student de la Facultatea de Pedagogie a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Victor Ciobanu, a obținut cel mai bun rezultat de până acum în lotul Moldovei la Jocurile Olimpice de la Tokyo! Luptătorul de stil greco-roman de 28 de ani a ocupat un onorabil loc 5 după ce a reușit să obțină două victorii. În meciul pentru medalia de bronz, elevul lui Mihai Cucul a cedat în fața rusului Serghei Emelin cu scorul de 12-1 . Victor este primul luptător de stil greco-roman din Moldova care s-a calificat la Jocurile Olimpice după 25 de ani. Ciobanu a fost la un pas să repete performanţa din 1996 a lui Serghei Mureico, cel care a câştigat medalia de bronz la Olimpiada de la Atlanta.
O altă reprezentantă USEFS, halterofila Elena Cîlcic, a ocupat locul 8 la Jocurile Olimpice de la Tokyo! Ea a înregistrat rezultatul 240 kg la general. Elena a debutat la o ediție a Jocurilor Olimpice. Campioană olimpică în categoria de greutate 87 kg a devenit chinezoaica Zhouyu Wang
28.07.2021
MARIN ROBU S-A CLASAT PE LOCUL 8 LA JOCURILE OLIMPICE Student de la Facultatea de Sport a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Marin Robu, a ocupat locul 8 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Halterofilul de 21 de ani a acumulat 330 kg la total în categoria de greutate 73 kg. Campion, cu un nou record olimpic, a devenit chinezul Shi Zhiyong.
Amintim că, Marin Robu , originar din Nisporeni, a obținut titlurile de vicecampion mondial printre juniori în 2019 și vicecampion european printre juniori în 2019. Acesta a mai obținut argintul la Cupa Mondială în 2020 și argintil la Europene în 2021.
14 SPORTIVI, STUDENTI SI ABSOLVENȚI AI USEFS, VOR PARTICIPA LA JOCURILE OLIMPICE DE LA TOKYO La cea de-a 32-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, REPUBLICA MOLDOVA va fi reprezentantă de 20 de sportivi. Dintre aceștia, 14 sportivi sunt studenți și absolvenți ai Universității de Stat de Educație Fizică și Sport. Astfel, din lotul naționalei fac parte: Elena Cîlcic, Marin Robu (haltere), Anastasia Nichita (lupte libere), Victor Ciobanu (lupte greco-romane), Adrian Mardare, Serghei Marghiev, Dimitriana Bezede (Surdu), Zalina Petriviskaya (atletism), Maria Olarașu, Daniela Cociu (canoe dublu), Serghei Tarnovschi (canoe), Dan Olaru (tir cu arcul), Victor Sterpu și Denis Vieru (judo). Sportivii, Dan Olaru și Alexandra Mîrca, vor purta drapelul Republicii Moldova la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021. Dan Olaru va participa a doua oară la Jocurile Olimpice. În 2012, el a purtat drapelul Republicii Moldova la Jocurile Olimpice de la Londra. Cea de-a 32-a ediție a Jocurilor Olimpice va avea loc în perioada 23 iulie - 08 august 2021. În anul 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, Comitetul Olimpic Internațional a decis să amâne jocurile pentru vara anului 2021. Până acum, Republica Moldova a participat la șapte ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară.
STUDENTA USEFS - CAMPIOANĂ EUROPEANĂ LA CAIAC-CANOE Studenta de la Facultatea de Pedagogie a Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Daniela Cociu, a devenit campioană europeană la caiac-canoe. Cociu a câștigat medalia de aur la competiția continentală la care participă doar sportivii cu vârsta de până la 23 de ani. La turneul de la Poznan, Polonia, moldoveanca s-a clasat pe primul loc în proba de canoe simplu pe distanța de 500 de metri, fiind cronometrată cu 2 minute 8 secunde și 867 de miimi. Ea le-a depășit pe reprezentantele Croației și Federației Rusiei, care au completat podiumul. Daniela Cociu nu s-a oprit aici și în pereche cu Maria Olărașu au câștigat medalia de argint în proba de canoe dublu pe distanța de 500 de metri. Cociu și Olărașu au cel mai bun an din carieră. Pe lângă faptul că au urcat pe podium la Europene, luna trecută canotoarele s-au calificat în premieră la Jocurile Olimpice din această vară de la Tokyo.
24.06.2021
DOI JUDOCANI MOLDOVENI VOR EVOLUA LA JOCURILE OLIMPICE Victor Sterpu și Denis Vieru vor reprezenta ȚARA și Facultatea de Pedagogie al Universitații de Stat de Educaţie Fizică şi Sport la Jocurile Olimpice de la Tokyo. La finele anului trecut cei doi judocani moldoveni au urcat pe podium la Campionatul European, având în palmares alte distincții importante în cariera lor.
În 2020, Victor Sterpu și Denis Vieru au cucerit medaliile de aur și, respectiv bronz la Campionatul European de Judo pentru Republica Moldova. Victor Sterpu a luptat în finala competiției, la categoria de greutate 73 kg, repurtând victorie în fața georgianului Lasha Shavdatuashvili și devenind astfel campion european la judo.
Denis Vieru a luptat la categoria de greutate 66 kg. Sportivul moldovean a obținut medalia de bronz în fața georgianului Vazha Margvelashvili.
La Tokyo, Victor și Denis vor debuta la o ediție a Jocurilor Olimpice! Până în prezent, 15 sportivi din Republica Moldova au primit dreptul de a participa la cel mai înalt forum sportiv mondial. Această listă nu este încă definitivă.
OLARU VA REPREZENTA ȚARA LA JOCURILE OLIMPICE DE LA TOKYO
Dan Olaru, masterand de la Facultatea de Sport, va reprezenta ȚARA și Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Arcașul și-a asigurat participarea la Jocurile Olimpice în urma evoluției reușite la turneul de calificare de la Paris.
Moldova va avea doi reprezentanți la proba tir cu arcul la Jocurile Olimpice din această vară. La competiția de la Tokyo este calificată și Alexandra Mîrca. Până în prezent, 13 sportivi din Republica Moldova au primit dreptul de a participa la cel mai înalt forum sportiv mondial. Această listă nu este încă definitivă.
Vă aducem aminte că, Dan Olaru a evoluat și la Jocurile Olimpice de la Londra. Atunci, el avea 15 ani și a fost portdrapelul Moldovei la ceremonia de deschidere a JO.
SECȚIUNEA III - 11:00
Tehnologii inovaționale și bazele științifico-metodice ale sistemului contemporan
de pregătire a sportivilor
https://meet.google.com/qnc-tyuw-ywx
Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport (Catedra managementul culturii fizice) Vă invită să participați la desfășurarea lucrărilor Conferinței Științifice cu participare Internațională cu genericul “Autonomia, integritatea, combaterea dopajului și a corupției în sport” pentru data de 05 noiembrie 2020.
Acest eveniment este organizat în vederea realizării proiectului “Concepția integrată a sportului național: buna guvernanță, protejarea minorilor, combaterea dopajului și a corupției”, din cadrul direcției strategice ”Patrimoniul național și dezvoltarea societății”, înscris în Registrul de stat al proiectelor din domeniile cercetării și inovării cu cifrul 20.80009.0807.40.
Manifestarea va avea loc online (platforma ZOOM).
Locul de desfășurare: UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT, str. A.Doga 22, Chişinău, MD-2024
Toți beneficiarii interesați de programele studii care au propuneri constructive vă rugăm să le expediați pe adresa electronică: usefs-fpps@mail.ru, sau la telefonul 022-49-74-49.
03.04.2020
Dragi studenți și cadre didactice
ale Universității de Stat de Educație Fizică și Sport
În conformitate cu Ordinul nr.04/1-09/2072 din 03.04.2020 al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova și dispoziția rectorului USEFS nr. 13 din 03.04.2020, începând cu data de 6 aprilie 2020 va fi reluat procesul educaţional la distanță în cadrul USEFS.
Dorești să beneficiezi de o mobilitate Erasmus Plus, dar nu ești suficient de informat? Oficiul instituțional Erasmus + al Universității de Stat de Educație Fizică și Sport invită studenții USEFS (ciclul I și ciclul II) la evenimentul „Information day”, care va avea loc pe data de 20.02.2020, ora 11.10, Sala 103, Blocul I, USEFS.
În cadrul acțiunii studenții vor fi informați cu privire la mobilitatea de studii sprijinită de Programul Uniunii Europene Erasmus+ al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România.
Vă așteptam cu drag!!
Oficiul Erasmus+ USEFS
AVIZ ÎN CONFORMITATE CU ORD.NR.44 DIN 02.09.2019, FACULTATEA ÎNVĂȚĂMÎNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ A FOST REORGANIZATĂ! ÎN ACEST CONTEXT STUDENȚII VOR FI REPARTIZAȚI:
SPECIALITATEA: ANTRENAMENT SPORTIV/EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT LA FACULTATEA SPORT, DECAN V.TRIBOI-BL.1, BIR.118/120;
SPECIALITATEA: EDUCAȚIE FIZICĂ/ EDUCAȚIE FIZICĂ/PSIHOPEDAGOGIE, FITNESS ȘI PROGRAME DE RECREARE, SERVICII HOTELIERE, TURISM ȘI AGREMENT, CULTURĂ FIZICĂ RECREATIVĂ LA FACULTATEA PEDAGOGIE, DECAN S.BUSUIOC-BL.1,BIR.104/106;
SPECIALITATEA: SECURITATE CIVILĂ ȘI PUBLICĂ/SECURITATE CIVILĂ ȘI ORDINE PUBLICĂ LA FACULTATEA PROTECȚIE, PAZĂ ȘI SECURITATE, DECAN A.NASTAS, BL.2, BIR.305.
SESIUNEA SE VA DESFĂȘURA ÎN PERIOADA 05.12.2019-23.12.2019.
FUNDAȚIA SOROS-MOLDOVA, CU SUPORTUL FINANCIAR AL PROGRAMULUI DE SPRIJINIRE A EDUCAȚIEI AL FUNDAȚIILOR PENTRU O SOCIETATE DESCHISĂ, ANUNȚĂ UN CONCURS DE BURSE INDIVIDUALE ÎN DOMENIUL POLITICILOR EDUCAȚIONALE PENTRU TINERI CERCETĂTORI, PREOCUPAȚI DE TEMATICA EDUCAȚIONALĂ.
DRAGI ABSOLVENȚI !!!
RECTORATUL ÎN COLABORARE CU SENATUL STUDENȚESC, VĂ INVITĂ LA MANIFESTAREA "ABSOLVENTUL USEFS-2019", CARE VA AVEA LOC ÎN DATA DE 18 IUNIE CURENT CU ÎNCEPERE DE LA ORA 9:00 ÎN SCUARUL SĂLII DE CONFERINȚE.
- 9:00 - DESCHIDEREA OFICIALĂ;
- 9:20 - CONCERT CU VEDETE ÎN DEVENIRE, STUDENȚI AI ACADEMIEI DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE.
VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG!
Stimați colegi, este anunțat apel deschis pentru depunerea dosarelor pentru mobilitățile Erasmus+
cu Universitatea "Al.I.Cuza" (pentru studenți și cadre didactice), apel deschis până la 5 noiembrie 2018.
Toate detaliile cu privire la procedura de aplicare și selectare le găsiți pe website- ul: https://erasmusplus.uaic.ro/ Înregisrarea, cât și forma de aplicare, poate fi accesată la fel și pe pagina web Erasmus+ https://erasmusplus.uaic.ro/application-form Vă dorim succese!
DRAGI ABSOLVENȚI !!!
RECTORATUL ÎN COLABORARE CU SENATUL STUDENȚESC, VĂ INVITĂ LA MANIFESTAREA "ABSOLVENTUL USEFS-2018", CARE VA AVEA LOC ÎN DATA DE 20 IUNIE CURENT CU ÎNCEPERE DE LA ORA 9:30 ÎN SCUARUL SĂLII DE CONFERINȚE.
- 9:30 - DESCHIDEREA OFICIALĂ;
- 9:45 - CONCERT CU VEDETE ÎN DEVENIRE, STUDENȚI AI ACADEMIEI DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE;
- 10:20 - FESTIVITATEA OFICIALĂ.
VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG!
SEMINARUL ŞTIINŢIFICO-METODOLOGIC INTERNAŢIONAL
PROBLEME ACTUALE ȘI PERSPECTIVELE DE DEZVOLTARE A SPORTURILOR DE LUPTE PENTRU PERSOANE CU DIZABILITĂȚI
RO... RU...
DRAGI ABSOLVENȚI !!!
RECTORATUL ÎN COLABORARE CU SENATUL STUDENȚESC, VĂ INVITĂ LA MANIFESTAREA "ABSOLVENTUL USEFS-2017", CARE VA AVEA LOC ÎN DATA DE 19 IUNIE CURENT CU ÎNCEPERE DE LA ORA 9:30 ÎN SCUARUL SĂLII DE CONFERINȚE.
- 9:30 - DESCHIDEREA OFICIALĂ;
- 9:45 - CONCERT CU VEDETE ÎN DEVENIRE, STUDENȚI AI ACADEMIEI DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE;
- 10:20 - FESTIVITATEA OFICIALĂ.
VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG!
A N U N Ţ ! VINERI 10 MARTIE, ORA 13.05 ÎN AUDITORIUL 124, VA AVEA LOC CONFERINŢA DE TOTALIZARE A STAGIULUI DE PRACTICĂ PENTRU STUDENŢII ANULUI III (301, 302) SPECIALITATEA „EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT”.
PREZENŢA OBLIGATORIE.
A N U N Ţ ! JOI, 16.02.2017, ORELE 14.40, IN SALA SENATULUI VA AVEA LOC PREZENTAREA CĂRŢII ZIARISTULUI ION ROBU „PETRU CADUC, COLONELUL CU BASTON DE MAREŞAL”.
STUDENŢII CARE VOR ADRESA CELE MAI INTERESANTE ÎNTREBĂRI VOR DEVENI POSESORI AI CĂRŢII.
CARTEA POATE FI CITITĂ LA BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII.
FRAGMENTE DIN EA POT FI LECTURATE PE FACEBOOK.COM PE ADRESELE: PETRU CADUC, ION ROBU.
07.02.2017
ÎN CONFORMITATE CU ORDINUL USEFS NR.2 DIN 12.01.2017 „CU PRIVIRE LA TOTALURILE PREGĂTIRII ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CIVILE PE PARCURSUL ANULUI 2016 ŞI SARCINILE TRASATE PENTRU ANUL 2017”, PE DATA DE 08.02.2017, ORA 14.30, VA AVEA LOC ŞEDINŢA DE INSTRUIRE A GRUPELOR I ŞI II DE INSTRUIRE (SUB CONDUCEREA RECTORULUI USEFS ŞI ŞEFULUI STATULUI MAJOR AL PROTECŢIEI CIVILE) ÎN AULA 138.
A V I Z !
Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport (str. Andrei Doga, 22) anunță înscrierea copiilor (băieți, fete) cu vîrsta cuprinsă între 6-8 / 9-12 ani, cu domiciliul în mun. Chișinău, pentru a practica jocul de fotbal.
Informații suplimentare direct la înscrierea copiilor!
Ne contactați la tel: 022 31-04-31 / 069 738 350 (antrenor, Boris Cojocaru)
Vă așteptăm cu drag.
07.09.2016
A V I Z !
Miercuri 14 septembrie, ora 14.15 în auditoriul 138, va avea loc Conferinţa de repartizare la stagiul de practică pentru studenţii anului IV (401,402,403) specialitatea „Educaţie fizică şi sport”. Prezenţa obligatorie.
DRAGI ABSOLVENȚI !!!
Rectoratul în colaborare cu Senatul studențesc, Vă invită la manifestarea "Absolventul USEFS-2016", care va avea loc în data de 23 iunie curent cu începere de la ora 9:30 în scuarul sălii de conferințe.
- 9:30 - deschiderea oficială;
- 9:45 - concert cu vedete în devenire, studenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice;
- 10:20 - festivitatea oficială.
Vă așteptăm cu drag.
Campionatul USEFS la baschet masculin se va desfășura în perioada 20-22 octombrie 2015 în complexul sportiv al USEFS zilnic de la 14:00
Arbitru principal
Andrei Rotaru