Tur virtual USEFS reusita studentului
Prezentare
Congrese, conferințe și simpozioane
Programe de Studii
Facultăţi
Departamente
Senat
Cercetare
Management al Calitatii
Educaţie & Sport
Centrul de ghidare
Relaţii Internaţionale
Alte Structuri
Evenimentul european „Noaptea Cercetătorilor Europeni 2015”, ediţia a II-a

Evenimentul european „Noaptea Cercetătorilor Europeni 2015”, ediţia a II-a, dedicat inovaţiei şi ştiinţei a avut loc la 25 septembrie, în scuarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Universitatea noastră a participat la aceast eveniment cu o expoziţie inedită a echipamentelor de cercetare, a rezultatelor ştiinţifice a corpului profesoral ştiinţifico – didactic, precum şi cu un program artistic organizat de catedrele de specialitate, reuşind prin aceasta promovarea cu succes a valorilor şi imaginii ştiinţifice a instituţiei academice de profil.
Calitatea și relevanța expoziţiilor, discuțiile de specialitate despre inovație și numărul mare de instituţii academice participante la eveniment, conferă importanța manifestării ştiinţifice.

Galerie Foto