Tur virtual USEFS reusita studentului
Prezentare
Congrese, conferințe și simpozioane
Programe de Studii
Facultăţi
Departamente
Senat
Cercetare
Management al Calitatii
Educaţie & Sport
Centrul de ghidare
Relaţii Internaţionale
Alte Structuri
Conferinta 4th CEE LUMEN ESH2017
29-30 septembrie
Chişinau

Cercetarea ştiinţifică face parte din misiunea Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, constituind complementaritatea necesară procesului de învăţare.
În acest context, va invităm să participaţi la Ediţia a IV a Conferinţei Central şi Est-Europene LUMEN: Educaţie, Sport şi Sănătate/ Education, Sport & Health ce va avea loc la Chişinău, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport (în calitate de co – organizator), în perioada 29-30 Septembrie, 2017.
Centrul de Cercetări Socio Umane LUMEN (Logos Universality Mentality Education Novelty) Research Center in Social & Humanistic Sciences are misiunea de a conduce cercetări inter și transdisciplinare sociale și umaniste, la un înalt nivel științific, cu impact asupra dezvoltării practicilor sociale, în colaborare cu strategiile naționale și internaționale.
Conferința este deschisă cadrelor didactice, tuturor persoanelor preocupate de susținerea sau dezvoltarea educaţiei şi cercetării ştiinţifice de excelenţă.
A se consulta programul Conferinței LUMEN NASHS 2017 AICI:
http://lumen.international/esh2017/


Tematicile Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale le puteţi găsi la pagina
http://lumen.international/esh2017/aims-topics-lumen-esh2017/.
Workshop | HEALTH EDUCATION: REALITIES AND PERSPECTIVES | September 29-30, 2017 | Chisinau, Republic of Moldova...